Într-o lume în care muzica nu este decât comercială, ea a reușit să-și păstreze struna folk-ului mereu vibrândă. Cantautoarea Vica Demici spune că nu are clişee și nu ține cont de anumite rame. Nu are limite şi asta o face o adevărată folkistă. Nu trăiește din muzică, are un serviciu bun, studii și o experiență frumoasă.Vica Demici, după ce a cutreierat lumea de la un capăt la altul și-a propus să o schimbe și lucrează permanent să-și atingă scopul. Știe că nu e perfectă, însă vrea să fie un model de succes pentru copilul său.
Vica, ce nu știe lumea despre tine și ai vrea să afle?

În general se știe tot, pentru că eu nu mă ascund și dezvălui sentimente și trăiri ale sufletului meu în poezii și cântece. În rest, cine știe să citească în priviri sau e sensibil la unde și rezonanțe, poate afla mai mult. Sigur că am momente sau situații în care mi-ar plăcea, măcar pe jumătate, să rămân o taină.

Ce dor te-a dus la Londra?

Dorul de vise. Întotdeauna am visat să învăț la Londra. Chiar dacă am urmat studii pe toate continentele, insula aceasta rămânea pentru mine un tărâm necucerit. Dar visele mele, fără ca să insist eu prea mult, de obicei se realizează. Așa că am ajuns să stau un an la Londra ca să urmez cursuri de masterat în științe diplomatice la una dintre cele mai titrate universități din lume și să scriu lucrări științifice în loc de poezii.

Te inspiră ploaia londoneză?

Încă nu. Doar îmi alimentează dorul de casă. Nu-i înțeleg pe cei care caută ca în viața asta și așa prea scurtă, să-și trăiască fericirea pe undeva, prin lume. Eu sunt fericită acasă, în familia mea, cu prietenii și colegii mei. Aș vrea ca toți să înțeleagă că atâta timp cât ai acasă părinți, un copil, un om drag și un cântec în limba în care te-ai născut, te afli în cel mai frumos loc de pe pământ. N-aș schimba astea pentru câteva sute de euro în plus pe lună, cu excepția perioadelor scurte de studii sau proiecte profesionale. Eu nu caut raiul pierdut sau tărâmul promis. Paradisul meu e în inima mea.

Câte dintre poeziile tale au fost așternute și pe portativ?

Foarte multe. Cele mai dragi, cred. Cele mai frumoase poezii ale mele, frumoase în viziunea mea, bineînțeles. Sunt poeziile care s-au născut în aceeași clipă cu melodiile lor. Poeziile la comandă nu-mi reușesc întotdeauna, dar nu știu de ce, doar eu înțeleg asta.

Ce vine mai întâi – versul ori melodia?

În cazurile fericite, ambele. E ca și dragostea reciprocă dintre un bărbat și o femeie, când ambii se iubesc în egală, enormă măsură. Dar asta se întâmplă rar, atât în artă, cât și în viață.

Dar piese scrise de alți autori ai cântat?

Eu nu mă consider o cântăreață de profesie, dar când sunt la petreceri, la care la un colț de masă se cântă și la altul se plânge, cânt ceea ce am învățat de la părinții și bunicii mei. La noi în casă s-a cântat mereu „Săraca, inima mea”, „Să-mi cânți, cobzar”, „Vai, sărmana turturica”, „Și-așa-mi vine câte-odată”…

De ce ai început să cânți și în franceză? Era acesta un vis neîmplinit?

Cred că numai în franceză poți să cânți despre dragoste adevărată. Toată viața am învățat limba franceză, am citit sute de cărți din literatura clasică franceză în original, am trăit una dintre cele mai frumoase povești de dragoste la Paris, în ploaie, cu chitara alunecând din brațe. Îmi pare rău că în general nu se cântă în franceză atât cât mi-aș dori eu, pentru că franceza este limba care redă cea mai mare bogăție și profunzime a imaginilor și a trăirilor pe care alte limbi, de exemplu engleza, nu vor putea niciodată să le cuprindă în minimalismul lor.

Tu faci texte pentru cântece și în engleză, mai scrii și în arabă și nu știm noi?

Limba arabă, cred că e frumoasă. Am colegi de masterat arabi pe care îi admir. Îmi place cum sună limba pe care o vorbesc ei, dar îmi pare rău că nu înțeleg ce spun. Însă, știu cât e de bogată cultura arabă, înțeleg că și limba trebuie să fie la fel de specială.

Vorbești, scrii, cânți în patru limbi, în care dintre ele iubești?

Iubesc în limba mea poetică. Dar cred că aceasta mă dezavantajează mult față de femeile frumoase din țara mea (râde).

Tu călătorești mult, ce ai reușit să strecori în viața ta din tot ce ți-a plăcut din ceea ce ai văzut prin lume?

De fiecare dată când am atins o nouă cultură, o nouă gândire, un nou fel de a fi, asta s-a văzut în ochii mei și, desigur, în ceea ce, cu modestie spun, am creat. Călătoriile sunt ca o Universitate în care studiez continuu. Includ aici și călătoriile prin cărți, care contează foarte mult. Atunci când citim și intrăm în substanța scrierii, călătorim în alte epoci, în alte culturi. Sunt fericită că am putut să cutreier lumea din America de Nord până în Asia. Nu știu cât din ceea ce sunt azi, ar fi existat dacă nu vedeam atâtea locuri interesante de pe glob. Locuri frumoase, care m-au făcut și pe mine mai frumoasă, spiritual vreau să spun…

Ți-ai propus vreodată să schimbi lumea prin frumos, poezie, muzică…? Ai făcut vre-un plan?

Sigur că îmi doresc să schimb lumea. Am spus-o întotdeauna. Vreau ca lumea să devină un loc mai bun pentru noi toți. Aceasta pentru mine e un proiect realizabil, de-asta mă aflu acum la studii. Vreau să-mi asum această misiune. Așa cum pe mine, cândva, m-au transformat Baudelaire, Maupassant și Dostoievski, vreau, la rândul meu, cu modestie, să schimb gândiri, dorințe, iluzii, sentimente. Dacă tot ce fac reușește să convingă cel puțin un om, consider că misiunea e îndeplinită. Am mulți prieteni care gândesc la fel ca mine și sunt
convinsă că împreună putem schimba lumea, lumea noastră mică, de acasă și mai departe, lumea mare.

Se fac astăzi bani din muzică?

Afară da, acasă, nu. Din fericire eu nu trebuie să mă gândesc la asta. Eu am studiat atât încât să pot câștiga bani cu mintea. Și atunci, scrisul rămâne ocupația mea de suflet, iar arta e luxul pe care mi-l pot permite.

Care dintre cântecele tale te caracterizează cel mai mai mult?

Mi-ar plăcea să aud asta de la alții. Din afară întotdeauna se vede mai bine. Mie îmi sunt dragi toate, în toate am pus suflet și într-o mai mare sau mai mică măsură, toate mă reprezintă, fie ele cântate de mine sau de alți interpreți.

Ai cântat vreodată și alte genuri/stiluri de muzică?

Folkul este poezie cântată. E unul dintre genurile muzicale în care mesajul contează. Nu-mi plac cântecele actuale care au toate același vers repetat timp de trei minute și care de cele mai multe ori nu spune nimic. Eu cânt poezia. Iar poezia mea cântă în ritmul inimii mele, acordată la vibrația sufletului meu.

Vica Demici plânge?

Da. Destul de des, din fericire. Dar deoarece „cuvintele sunt lacrimile celor care au vrut să plângă, dar n-au putut”, putem spune că plânsul e tot un fel de poezie. Am grijă totuși să nu știe nimeni de ce plâng… Cu toții trăim drame care ne apasă umerii. Eu încerc să fiu un model de succes pentru copilul meu, pentru cititorii poeziei mele sau admiratorii cântecelor mele. Nu vreau să-i dezamăgesc. Și totuși, le mărturisesc că nu-mi este străin niciun sentiment pe care l-ar putea încerca un om într-o viață.

Vica Demici – mama este exigentă, severă sau, dimpotrivă, îngăduitoare și blândă?

Din fericire Dumnezeu mi-a dat un copil foarte bun, cu o noblețe înnăscută. Deși el încă își dorește să fie director de bancă, eu îl văd ca pe un diplomat desăvârșit. Nu-mi dă nici un motiv să fiu severă. Deocamdată severitatea nu-mi stă în fire. Eu știu să deschid ușile cu alte chei.

Mai aștepți dragostea?

Da.

Despre ce nu ai scris/cântat și vrei s-o faci?

Despre tot ceea ce încă n-am trăit. Dar am toată viața înainte.

 

Sursa: Pentru EA