Vica Demici face parte din categoria femeilor cu care ne mândrim, a celor pe care le putem considera modele demne de a fi urmate. Vica Demici e un prieten pe care dacă ai norocul să-l întâlnești, vei înțelege pe deplin sensul cuvântului prietenie. Dacă vei reuși să treci de abordarea oficială, vei descoperi un suflet sensibil, în aparență fragil, dar animat de principii și convingeri puternice, capabil să-ți insufle dorința de a o cunoaște. E tot timpul ocupată, ne spune că ziua ei de lucru durează peste 12 ore zilnic. Desfășoară o activitate diversă, artistică, socială și profesională, e la curent cu tot ce se întâmplă pe mapamond, într-un cuvânt, te fascinează prin energia pozitivă și dinamismul pe care chiar reușește să ți le transmită. Am întâlnit-o în timp ce mergea de la școală spre casă împreună cu fiul său, prin parc, pe aleile pe care vântul se hârjonea cu primele petale ale primăverii, anotimpul în care, de la început ne-a mărturisit că nu poate scrie. Se lasă în schimb convinsă să răspundă la câteva întrebări.
S-a născut la Chişinău, a absolvit facultatea de limbi moderne, un master și mai multe cursuri de perfecționare în domeniul diplomației şi activează în cadrul Ambasadei Americane în Republica Moldova. Călătoreşte foarte des în străinătate, însă faţă de patria sa, Moldova, are un sentiment de apartenență care se intensifică mai ales atunci când este departe. Este personificarea a ceea ce înțelegem că înseamnă o femeie puternică şi în acelaşi timp ilustrarea feminității romantice. A trăit, la fel ca majoritatea femeilor, o timpurie poveste de dragoste din care a apărut fiul ei Paul-Robertin.
Scrie poezii, reunite până acum în două volume intitulate “Un alt decor” şi ”Egal”. Scrie pentru că îi place şi pentru că simte că are capacitatea de a crea din cuvinte imagini care pot da versului o muzică și o lumină proprie. Uneori îşi cântă versurile acompaniindu-se la chitară pentru a le întregi mesajul. De asemenea scrie texte sau melodii pentru interpeţi de primă linie, așa cum sunt Natalia Barbu, Karizma, formaţia Akord, Millenium sau Geta Burlacu, versurile piesei ”A Century of Love” cu care Geta a participat în 2008 la Eurovision fiind semnate Vica Demici. Chiar dacă este o persoană publică, înconjurată adesea de vedete, Vica Demici se consideră a fi un om obișnuit, reuşind cu modestie și delicatețe să rămână ”cu picioarele pe pământ”. Ne mărturisește că grijile de fiecare zi, respectiv serviciul, dusul copilului la școală sau verificarea lecțiilor nu-i prea lasă timp de visare.
Întrebată despre fiul ei, Vica răspunde cu o lumină caldă în ochi, că „Fără să fie un copil neapărat ieşit din comun, Paul este un băiat dotat cu o inteligenţă nativă demonstrată, cu o înclinaţie vădită spre ştiinţele exacte, combinată cu o sensibilitate pe care îmi place să cred că o moşteneşte de la mine şi cu o candoare de-a dreptul dezarmantă” . În afară de Paul, în viaţa ei un loc aparte îl ocupă părinţii. A avut întotdeauna o legătură foarte strânsă cu ei, care s-a păstrat chiar și acum când locuiesc separat.
Consideră că a dobândit prin educaţia primită de la ei „tot ceea ce poate fi considerat pozitiv”, însă şi-ar mai fi dorit să capete “un pic mai mult pragmatism şi o mai mare capacitate de adaptare la realitatea prezentului.” Chiar dacă este o fire visătoare şi romantică ea a reușit datorită unei ambiții și unei forțe feminine speciale să-și determine singură viitorul. “De regulă, peste instrucţia de bază primită de la părinţi şi de la şcoală, care cred că este oarecum comună tuturor indivizilor, pentru că mi-e greu să cred că există părinţi sau dascăli care nu dau copiilor elementele corecte la acest nivel, se suprapune educaţia personală, dorinţa şi ambiţia individuală de devenire “ spune Vica.
De la 12 ani creează versuri şi muzică, chitara fiind prietena care o ajută cel mai adecvat să se exprime. De la acea vârstă fragedă şi până acum, în orele de tristețe sau de bucurie, Vica este nedespărţită de chitara sa, dând împreună glas trăirilor sau sentimentelor acelor clipe. Dacă veți avea curiozitatea să vizitați blogul acestei femei minunate, la adresa http://blog.punkt.md/vica-demici veți găsi numeroase articole, poezii sau inedite note de călătorie.
Putem considera fără teama de a greși că Vica Demici este un fenomen spiritual care merită să fie cunoscut, inclusiv pentru sinceritatea și seriozitatea cu care abordează totul, muzica, poezia sau rutina de zi cu zi şi pentru că a demonstrat că poate iubi şi preţui viaţa aşa cum este, cu suişurile şi coborâşurile ei. În final, aș dori să cred că primăvara aceasta, la fel ca şi alte trecute sau viitoare primăveri, va aduce inspirație poeţilor, iar pe noi ne va îndemna să citim poezie, care, după cum susţine Vica Demici ”te înnobilează sufeteşte”.
Sursa: Site-ul din decembrie